Arhivă pentru August, 2009

Analiza din perspectiva barthesiană a conceptelor de studium şi punctum a fotografiei lui Willy Ronis, „Marie Anne et Vincent”

Posted in Uncategorized on 09/08/2009 by viapressnet

Marie Anne et VincentLimbajului fotografic îi găsim corespondent între cele mai vechi forme de comunicare: în desenele preistorice din peşteri, hieroglife şi, mai apoi, în alfabetele moderne, care nu sunt altceva decât reprezentări grafice ale unor desene. Imaginea fotografică este un limbaj universal, folosit atât de amatori, cât şi de profesionişti, cu ajutorul aparatului de fotografiat. O fotografie bună este o îmbinare de abilitate tehnică şi artistică. Fotografia, într-o accepţiune simplistă, este, de asemenea, o reprezentare vizuală a unui subiect. Această reprezentare este diferită de la fotograf la fotograf, în funcţie de pregătire, cultură, educaţie, credinţă etc. În prezent, odată cu apariţia echipamentelor performante, clasice sau digitale, întâlnim mai des competenţă tehnică decât cea de a face fotografii artistice reuşite. Analogia cu imaginea reală consacră fotografia secolului XX ca fiind model de semn iconic. Aşa cum l-a definit Pierce, iconul se aseamănă cu obiectul, o fotografie al unui obiect fiind un icon. Pentru ca un lucru să fie fotografiat este necesar să existe în realitate. O imagine indicială fotografică analizată indică existenţa acelui obiect sub forma unui complex de prelucrări mentale determinate cultural. Credibilitatea imaginii-index este dublată de scopul în care a fost făcută fotografia, depinzând, în acelaşi timp, şi de experienţa fotografică şi cultura vizuală a destinatarului. În demersul nostru ne-am oprit asupra lui Willy Ronis, unul dintre cei mai în vârstă fotografi ai Parisului. Născut în 1910, fotograful a devenit o legendă, chiar dacă este încă în viaţă. Evreu, de naţionalitate franceză, Ronis, cu fotografiile sale, a uimit şi mişcat lumea.
Una dintre acestea este şi cea intitulată „Marie Anne et Vincent”. Privind la imagine, prin prisma teoriei lui Roland Barthes, pentru început ne plasăm într-o poziţie de relaţionare cu imaginea, receptând-o ca pe ceva obişnuit. La primul contact, mesajul vizual este cel al unui simplu peisaj de iarnă cu doi îndrăgostiţi, fără ca acesta să ne „zguduie”. Până aici fotografia funcţionează la nivel indicial, ca o mărturie că persoanele în cauză au trecut prin preajma crângului respectiv, într-una din zilele anotimpului îngheţat. După semioticianul citat, suntem la stadiul studiumului, element de compoziţie care ne provoacă o stare nevinovată de plăcere, melancolie sau de nostalgie, pe care o trăim la admirarea unei reprezentări a iernii, în conformitate cu codurile pe care le-am asimilat şi le folosim. Aceasta din urmă stare pregăteşte terenul trecerii la pasul următor, către recunoaşterea iconică, al întrepătrunderii cu semnele iconice, transfer care nu exclude, însă, pendularea alternativă şi lejeră între indicial şi iconicitate.
Evident, Ronis a trăit sub imperiul momentului, dorind să surprindă, graţiei capacităţilor reactive şi de anticipaţie, senzaţionalul şi ineditul, aşa cum şi-ar dori, indubitabil, fiecare dintre specialiştii în mânuirea aparatului de fotografiat.  
Astfel, imaginea este „surprinsă”, arestată”, „sechestrată” şi redată admiratorilor, instantaneul fiind sortit să trăiască veşnic, să nu se mai termine niciodată. Mai ales că, de la acest status de fixitate, de „given” se poate naşte – prin filtrul experienţei proprii a destinatarului –  o poveste care, de multe ori, nu are nicio legătură cu realitatea din fotografie. În acest punct are loc plecarea înspre cel de al doilea element de compoziţie a lui Barthes, denumit punctum, şi care are menirea de a „zgudui” studiumul, dar nu în sens distructiv. Punctumul este tocmai rezultatul intuiţiei fotografului, care a stat la „pândă”, iar mai apoi,  prin rapiditate a reuşit să surprindă inegalabilul. După opinia noastră, în fotografia analizată este vorba tocmai despre ceea ce sare în ochi şi atrage atenţia, respectiv dinamismul personajelor, mobilitate de natură să vină în contrast cu „natura moartă” a prim-planului. 
Aşa se face că dacă arborii crângului sunt încremeniţi în hibernare, nu acelaşi lucru se poate spune despre elementele umane care, dimpotrivă, radiază o energie pe care o transmit şi dincolo de suportul fotografic. Însuşi sensul de deplasare a celor doi, bărbat şi femeie, unul înspre altul, precum şi braţele deschise înspre o largă şi nesfârşită îmbrăţişare, lasă să transpară, dincolo de hârtie, supremaţia mişcării asupra încremenirii şi a vieţii asupra morţii. Ramurile subţiri şi unduite ale copacilor par să curgă de-a lungul drumului plimbăreţilor, ocrotind protector calea acestora. La fel, într-o luptă a contrariilor, albul zăpezii învinge negrul arborilor, iar căldura sufletelor celor doi îndrăgostiţii nu cedează frigului înţepător. Privirile le sunt îndreptate înspre cer, iar braţele elementului feminin -aducător de viaţă – înprse o aceeaşi ţintă, gesturi denotând înălţarea, măcar că aceasta are loc doar la nivelul platonicului. Aceeaşi senzaţie de zvelteţe şi aruncare în văzduh izbeşte şi la nivelul prim-planului lizierei. Aici, „înţeapă” şi „răneşte”, aşa cum spune Roland Barthes, un element oarecum straniu, un trunchi de arbore frânt, dar care nu pare şi învins. Acesta sugerează un braţ uman care răsare din pământ şi se încăpăţânează să aspire tot înspre înălţimile celeste. Interesant este că dualitatea prezentă în fotografie este reflectată şi pe acest palier, ciudatul trunchi prezentând două ramificaţii în formă de degete. Aproape firesc, acestea sunt orientate către cei doi îndrăgostiţi, mişcarea închizând parcă un ciclu, cel de la un trunchi apus din lemn la un cuplu uman radiind de vivacitate. Tot în spiritul lui Barthes, prezenţa opoziţiei feminin-masculin, a răsăririi din pământ şi înălţării către cer, corespunde conceptelor de „suliţă” şi „rană”, de dubla calitate de obiect care ţâşneşte şi a pătrunde a acestuia din urmă şi care face trimitere la ritualurile şi reprezentările falice. Evident, din fotografie transpare o forţă semnificantă importantă şi greu de controlat. La fel, trebuie spus că această ordine de abordare, mai întâi din punct de vedere al studiumului, iar mai apoi al punctumului, nu este obligatorie, sensul de parcurgere putând fi impus şi din raţiuni de organizare a discurs. Odată focalizată privirea pe imaginea fotografică, percepţia elementelor constitutive poate fi analitică sau sintetică. Uneori, în calitate de consumatori neavizaţi de fotografie, precum şi în funcţie de experienţă şi background cultural, putem trece instantaneu la punctum, pentru ca mai apoi, să revenim la ansamblu.
După cum s-a putut remarca, citirea compoziţiei a început cu cadrul general, ulterior focalizarea făcându-se pe cele mai contrastante elemente ale imaginii. Fotografia beneficiază de un centru major de interes, cel al tinerilor îndrăgostiţi, către care, narativ, converge, pe traseul compoziţional, prim-planul crângului.
Ca şi concluzie, putem afirma că fotografiile lui Willy Ronis sunt printre cele mai puternice şi evocative imagini, în istorie multe dintre acestea fiind realizate în alb-negru. Unul dintre avantaje la acestei opţiuni este că destinatarii, prin intermediul jocurilor de lumini şi umbre, sunt lăsaţi să îşi exerseze imaginaţia. Pe dealtă aprte, fotografia alb-negru este mult mai narativă, iducând o tentă de atemporalitate, iar în cadrul porteretelor, mai ales a celor de bărbaţi, accentuând masculinitatea.

Bibliografie
1. Barthes, Roland, Rhétorique de l’image, în OEuvres complètes, vol. II, editor É. Marty, Le Seuil, Paris, 1995
2. Nanu, Adina, Vezi? – Comunicarea prin imagine, „Levintza“ Modexim srl, Bucureşti, 2002
3. Joly, Martin, L’image et les signes, Nathan, Paris, 1994
4. Eco, Umberto – Tratat de semiotică generală, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
5. Moldovan, Eliodor, ESTetica fotografică în România anilor ’80, Alba Iulia, 2003.

Anunțuri

Actul promisiunii în campania electorală pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2008

Posted in Uncategorized on 09/08/2009 by viapressnet

      Actul de limbaj reprezintă utilizarea limbii în situaţii concrete de comunicare. După Austin, orice act de limbaj este are trei componente: locuţionară, ilocuţionară şi perlocuţionară. Actul locuţionar este cel prin care se realizează transmiterea unor anumite semnificaţii lexicale şi gramaticale prin rostirea unui enunţ. Actul ilocuţionar constă în exprimarea unei anumite intenţii comunicative, iar actul perlocuţionar conţine intenţia de realizare a unui efect asupra interlocutorului.  Discursurile  electorale pot fi considerate ca macro-acte de limbaj care integrează mai multe acte de limbaj elementare, printre care şi cel al ilocuţionar al promisiunii. 
       Corpusul, potrivit lui John Sinclair, este un ansamblu de date ştiinţifice organizate şi selecţionate după criterii specifice, pentru a servi ca eşantion de limbă.  Corpusul trebuie să fie reprezentativ pentru eşantion şi să servească la generalizare. Pentru constituirea unui corpus, vom avea în vedere reprezentativitatea textelor. Datele care pot intra într-un corpus trebuie să aibă cel puţin un punct comun sau să ilustreze aceeaşi problematică. Corpusul poate fi mai mult sau mai puţin de timp, larg sau restrâns, fără criterii de timp, parţial. Astfel, plecând de la analiza corpusului, fără premise teoretice, pe căi inductive se va ajunge la generalizare şi teorie.
         În cele ce urmează ne propunem să analizăm pe un corpus de studiu mediatic realizarea actului de limbaj al promisiunii în campania electorală a alegerilor parlamentare din noiembrie 2008. 
          Ţintele discursului politic electoral ale candidatului sucevean al Partidului Democrat Liberal la Camera Deputaţilor, Sanda Maria Ardelean, pot fi identificate pe întreg palierul existenţial a colegiului în care s-a înscris în cursă, propuse fiind atât soluţii de natură socială, administrativă, economică, cât şi cele vizând cultura. Dat fiind statutul profesional al domniei sale, de cadru universitar de recunoscută reputaţiei, de un loc parte în preocupările viitorului deputat Sanda Maria Ardelean se va bucura educaţia şi tineretul, investiţii considerate profitabile şi pe termen lung. Garanţie a activităţii depuse în Parlament, în sprijinul reformării şi redresării învăţământului românesc, stau tocmai succesele pe plan profesional le domniei sale, experienţa dobândită în domeniu, precum şi numeroasele proiecte derulate şi implementate în ţară şi străinătate. Toate acestea recomandă aproape de la sine pe profesorul universitar doctor Sanda Maria Ardelean, care, prin însăşi spusele dumneaei, noua calitate de ales în forul legislativ suprem îi va oferi posibilitatea materializării de parteneriate între unităţile de învăţământ şi Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum cea a derulării de proiecte pentru atragerea de finanţări europene în domeniu. Candidatul sucevean la Camera Deputaţilor şi-a plasat discursul pe în planul interlocutorilor, iar spunând că studenţilor şi elevilor că „ei sunt viitorul unei elite intelectuale sănătoase”, nu a făcut altceva decât să capteze atenţia auditoriului, să-l capaciteze şi, evident, să-l atragă de partea programului său electoral. Un program care, inevitabil, include şi viitorul meseriei de dascăl, şi nu doar sub aspectul vulgar al financiarului – latură care, dealtfel, nu este deloc lipsită de importanţă în viaţa şi cariera cadrului didactic, ci, mai degrabă, prin repoziţionarea socială a acestei meserii şi promovarea excelenţei instituţionale. Nu în cele din urmă, dezvoltarea socio-culturală a comunităţii, cu „respectarea diversităţii”, este pusă în completare, dar şi în contradicţie ne-antagonică, dezvoltării urbanistice moderne, care „trebuie să ţină seama şi să pună în valoare tradiţiile locului”. 
      Competitorul organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare la un fotoliu de senator, Stela Acatrinei, s-a prezentat în faţa alegătorilor cu un discurs tipic formaţiunii politice conduse la centru de tribunul Corneliu Vadim Tudor. Evoluţia discursivă a Stelei Acatrinei este  axată, în primul rând, pe interlocutorii de condiţie socială scăzută, respectiv pe nevoiaşi. Dată fiind doctrina justiţiară a PRM, dna Acatrinei va avea grijă de toţi cei care, trăind din muncă cinstită, au sărăcit şi mai mult, după Revoluţie îmbogăţindu-se doar jefuitorii economiei naţionale edificate pe timpul lui Ceuaşescu. Dintr-o altă perspectivă, Stela Acatrinei se plasează pe poziţia specialistului finanţist, ca lucrător fost inspector superior la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, precum şi a ex-vicepreşedintelui Consiliului Judeţean. De la înălţimea acestor funcţii, aspirantul Partidului România Mare la Senat, propune sucevenilor din colegiul în care şi-a depus candidatura nu mai puţin de 26 de iniţiative legislative care, dacă ar fi ajuns în Parlament, ar fi avut şanse de materializare. Acestea iniţiative traversează tot spectrul societăţii, de la natalitate, sănătate, învăţământ, asistenţă socială şi până la construirea de locuinţe, biserică şi agricultură. Stela Acatrinei a identificat şi soluţii de finanţare a tuturor proiectelor din portofoliul propriu, criza economică făcându-le, din păcate, puţin aplicabile.
      Oferta programului electoral al candidatului PNL la Camera Deputaţilor, Ştefan Alexandru Băişanu, îşi trage seva din doctrina liberală a formaţiunii din care face parte, actul ilocuţionar promisiv concretizându-se într-un evantai de 5 legi. Pin acestea, locutorului i se cere să adere la schimbarea unor acte normative prost făcute şi care, în prezent, fac viaţă grea alegătorilor.  Dl. Băişanu are un discurs agresiv, care, pentru penetrabilitate, pune faţă în faţă carenţele sistemului actual şi perspectiva optimistă a realizărilor pe care le va pune pe tavă populaţiei, doar în urma accederii domniei sale în Parlament. Astfel, judeţul Suceava este unul devalizat şi nedezvoltat, iar resursele acestuia au încăput pe mâinile „şmecherilor de profesie”. De asemenea, oamenii sunt victime inocente ale actului de justiţie discriminatoriu şi indolenţei  funcţionarilor din spatele ghişeelor, iar pensionarii ai ajuns bătaia de joc a guvernanţilor. În contrapondere, toate aceste necazuri şi-ar găsi rezolvare prin prezenţa domniei sale în legislativul ţării, Ştefan Alexandru Băişanu punându-se chezaş al aprobării legii capitalizării Bucovinei, modificării legislaţiei privind achiziţiile publice, aprobării unui act normativ privind respectarea şi aplicarea hotărârilor judecătoreşti, promovării legii demnităţii în faţa autorităţilor, precum şi la modificării favorabile a legii pensiilor.
         Candidatul PSD la Camera Deputaţilor în colegiul Fălticeni, Cătălin Nechifor, apelează la sentimentele alegătorilor, zona aleasă pentru a candida fiind cea care i-a fost prima casă. Din acest colegiu se trage familia sa, iar studiile şi le-a  făcut la Fălticeni, meleaguri  pe care dl. Nechifor se întoarce cu drag. Creând o atmosferă familială şi extinzând-o la întreaga comunitate din colegiu, Cătălin Nechifor le propune electorilor o legătură reciproc profitabilă, de zi cu zi, pe durata de 4 ani, perioadă în care dumnealui va fi deputatul prezent la momentul în oamenii au nevoie de sprijin. Din perspectiva social-democrată, discursul politic al aspirantului la Camera Deputaţilor se bazează şi se adresează acestora din urmă, mesajul fiindu-le transmis prin discuţii directe, pe marginea problemelor reale ale alegătorilor de rând.  De altfel, Cătălin Nechifor a obţinut cu brio şi un mandat de euro-parlamentar, demnitate care l-a făcut să fie optimist şi să se manifeste cu degajare în mediul nu totdeauna docil al potenţialilor votanţi.     
       Vasile Dediţă, candidat PD-L la un loc de deputat într-un colegiu fălticenean se declară adversar convins al promisiunilor electorale fără acoperire. Preferând să informeze pe cei cărora li se adresează despre atribuţiile unui parlamentar, chiar cu riscul de a-i dezamăgi şi le înşela aşteptările, dl. Dediţă şi stabilit, totuşi, mai multe obiective. Şi nu oricum, ci în număr de 7, precum cele 7 minuni ale lumii. Colegiul în care a candidat fiind unul eminamente rural, Vasile Dediţă a bătut insistent „şeaua” dezvoltării rurale.  Astfel, cu toate că refuză să promită lucruri pe care nu le poate face,  omul de afaceri susţine că bugetele locale se pot îmbogăţi prin în urma unui proiect de act normativ privind exploatarea balastului de pe malul apelor, precum şi prin altele de sprijinire a fermierilor, modernizare a drumurilor comunale, asigurare a iluminatului public, extindere a reţelelor de apă şi canalizare, precum şi de înfiinţare în primării a birourile de avocaţi şi notari publici. Candidatul PD-L la Camera Deputaţilor şi-a propus să impresioneze electoratul cu orice chip şi să atragă voturi de partea sa. În acest scop a adoptat o altă tehnică, neezitând să se folosească de imaginea pe care o au preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi a presupusului viitor premier, Theodor Stolojan.                                                                                       
      Astfel din cele prezentate mai sus, dar şi prin prisma teoreticienilor, succesul actelor ilocuţionare depinde, în mod hotărâtor, de îndeplinirea unor condiţii de reuşită(Austin) sau condiţii de satisfacere(Searle). Totodată, importante în reuşita discursului politic sunt condiţiile preliminare care fac referire la ceea ce locutorul cunoaşte sau crede despre interlocutorul său, în timp ce condiţia esenţială trimite la tipul de obligaţie pe care locutorul şi-o asumă în momentul enunţării actului ilocuţionar. Pe de altă parte, actele promisive constrâng locutorul să ducă la îndeplinire cele asumate.
     De cealaltă parte, sociologii pun o mare parte a responsabilităţii, în ceea ce priveşte finalitatea actului electoral, pe seama electorilor. Aşa se face că unii dintre alegători sunt de-a dreptul creduli, în timp ce altora, promisiunile electorale le gâdilă în mod plăcut urechile. Acestea din urmă sunt, de regulă, persoane cu slabă educaţie civică şi, mai apoi, trebuie spus că, pe lângă electoratul avizat, există şi o categorie a dezinteresaţilor de politică, implicit de calitatea votului.                
      
Bibliografie
Maingueneau, Dominique. Analiza textelor de comunicare, Institutul european, Iaşi(2007).
Maingueneau, Dominique. Lingvistică pentru textul literar.  Institutul european, Iaşi(2008).
Austin, J. (1962): How to Do Things with Words, Oxford, Clarendon.
Searle, J.R.(1971): Les actes de langage, Paris, Herman